joi, 5 iulie 2012

Compatibilitate Peşti - Săgetător

Se zice că e păcat să crezi în astrologie, zodii, horoscop, compatibilitaţi. Ne spune părintele Cleopa că: Astrologia este o vrajitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se întelege ghicirea celor viitoare prin miscările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie. Ei fie, oricum nu sunt persoana care trăieşte cu prezicerile rojdanicului, dar nici o blagocestivă înspăimântată de căderea în păcat. Recent am întrebat o vecină ce zodie este şi mi-a răspuns: daca e să credem în astrologie - iarta-ma Doamne ca fac păcate - iese că sunt Săgetator. N-am vrut să o mai necăjesc şi să-i zduncin credinţa aşa că ne-am oprit aici.
După cum spuneam nu-mi urmăresc horoscopul în fiecare zi ca să ştiu din start ce mai nou îmi aduce astăzi pe tavă viaţa, în schimb am citit mult despre zodii şi compatibilităţi şi anume mă interesa Săgetătorul şi Peştele. Prin urmare mi-am dat seama  că întradevăr caracteristicile acestor două zodii corespund foarte mult.
Deci, cine e curajos şi se hotărăşte la o astfel de combinaţie, trebuie să fie foarte atent şi conştient de urmări, atât preaorgoliosul Peşte, cât şi încăpăţânata Săgetătoare. Nu-mi imaginam la început cam în ce sens ar putea fi dificilă această relaţie, timpul însă mi-a arătat.
Nativul Peşti o persoană deşi foarte bună şi înţelegătoare, e foarte orgolioasă şi mândră. Nativul Săgetător- la fel de mânru şi încăpăţânat. Mereu când se ceartă, şi lui şi ei le este greu să facă primul pas spre împăcare sau dimpotrivă - spre despărţire. Prin urmare, vreme bună se comportă ca doi străini până de cele mai multe ori Săgetătorul lipsit de pacienţă, îşi calcă mândria şi întinde mâna.
Săgetătorul este mereu nerăbdător, circumspect  şi suspicios - e foarte greu să-i tragi ţeapa, caci mereu presupune şi presimte ceva, ceea ce Peştelui nu-i prea convine . Nu că ar avea ceva grav de ascuns sau că nu poate minţi, dar nici nu admite să fie atât de transparent în faţa Săgetătorului (îi place să aibă şi el mici secrete nevinovate), de aceea în situaţii de conflict pentru a cădea ca pisica în picioare Peştele va recurge la argumente inepte în folosul său, fapt care o agasează pe Săgetătoare. Astfel, de cele mai multe ori Peştele se înfurie în aşa cazuri că este mereu întrerupt şi i se ia cu duium şansa de a se justifica.
Faţă de Peşti Săgetătorul e o fire mai puţin visătoare şi romantică. Femeia Săgetător, visează cât visează şi nu peste mult timp revine cu  ambele  picioare pe pământ (cum zice neamţul- mit beiden Fußen auf dem Boden stehen). Chiar daca e nehotărâtă şi şovăielnică, ea ştie ce vrea de la viaţă şi de la partenerul ei. Opteaza cum poate şi alege mereu calea mai uşoară chiar daca nu e cea mai bună. În schimb Peştele este mult mai visător, molcom şi leneş. Nu-i place să lucreze, preferă să doarmă, să mănânce, să lenevească, să citească, să zboare. Trăieşte cu ziua de azi, n-are nici un scop în viaţă, lăsându-se în voia soartei - un alt motiv de conflict între el şi ea. De felul lui este foarte credul şi totodată indiferent faţă de anumite detalii care sunt foarte importante pentru Săgetător (de exemplu nu ştie numărul ei de telefon). Foarte amabil şi uneori exagerat, socializeaza mult, intră repede în contact cu o lume care i se pare lui mai interesantă şi pe care o elogiază (din simplă naivitate) ceea ce anticipeaza o altă situaţie de ceartă: nu ca Săgetătorul ar fi mai puţin sociabil, ci că e gelos, iar gelozia la rândul ei este şi ea o formă de egoism. Chiar de-i place să se ştie în libertate, să facă ce vrea, să nu asculte de nimeni, egocentricul Săgetător totuşi pretinde ca Peştele său să rămână fidel cu gândul, inima şi faptele şi opusul său precum la cunoscut la început. Peştele în schimb pretinde că nu e gelos, iar de este ştie să-şi inhibe şi să-şi ascundă sentimentele, deşi după cum am spus faţă de Săgetător e greu ceva de ascuns. Oricum, scene de gelozie nu face, în schimb găseşte un alt motiv ca să-şi descarce supărarea. De ex. că te-ai întors târziu acasă deşi e abia 21:00, ca nu l-ai sunat în timp ce discutai cu un coleg etc.
O altă distincţie între aceşti doi este preocuparea faţă de aspectul fizic. Săgetătorului îi place să arate bine, să atragă priviri, să fie cât mai expresiv. În schimb Peştele este indiferent faţă de imaginea sa pe care preferă să o completeze cu o culoare searbădă şi îi este absolut indiferent cum arată persoana care-l însoţeşte. Desigur că asta este foarte supărător pentru ea, deoarece îi  place să-i fie apreciate nu doar calităţile intelectuale, ci şi fizice.
După cum observaţi Peştele şi Săgetătorul sunt practic doua antiteze, sunt apa şi focul, iar apa şi focul - nu se unesc niciodată (după cum sună  melodia Feuer und Wasser, Rammstein). Sagetatorul va cauta mereu să modifice ceea ce nu-i place la nativul Peşti, apoi dacă nu-i va plăcea - să refacă, pe când Peştele va cere să fie înţeles şi acceptat aşa cum este.

Nu pot să vă zic cum va progresa această relaţie, de are un viitor sau nu, de găsesc un punct comun care sa-i împace şi să-i ajute să parcurgă mai departe împreună aceeaşi cale pe care au ales-o de la bun început. Pot să menţionez că în momentele în care Sagetatorul necesită linişte şi pace, le va găsi alături de Peşti, care în principiu este o persoană liniştită şi duce o viaţă cât mai posibil de silenţioasă. Dar spiritul de aventura al Săgetatorului, dorinţa de zburdălnicie, nerăbdarea îi împiedică să ţină ambii acelaşi ritm. Pentru menţinerea echilibrului în această relaţie e nevoie de efort şi un pic de sacrificiu. Trebuie să înţeleagă ambii ce este mai important pentru ei.

Multă Baftă,
              Vulpiţa



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu